Cuno Amiet

Cuno Amiet
Date personale
Născut	28 martie 1868[1][5][6][7] Solothurn, Cantonul Solothurn, Elveția[8][2]
Decedat	6 iulie 1961 (93 de ani)[1][5][9][7] Oschwand⁠(d), Seeberg⁠(d), Berna, Elveția[2]
Cetățenie	Elveția[10]
Ocupație	pictor sculptor grafician[*]​ artist grafic[*]​
Limbi vorbite	germana elvețiană[*]​
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Studii	Academia de Arte Frumoase din München, Academia Julian
Mișcare artistică	Pont-Aven School[*][[Pont-Aven School (art movement)|​]]
Opere importante	Q17492760[*]​, Max Kaganovitch[*][[Max Kaganovitch (pictură de Cuno Amiet)|​]], Q17495375[*]​
Premii	Ehrendoktor der Universität Bern[*][[Ehrendoktor der Universität Bern |​]][2][3][4]
Modifică date / text

Cuno Amiet (n. 28 martie 1868, Solothurn, Cantonul Solothurn, Elveția – d. 6 iulie 1961, Oschwand^⁠(d), Seeberg^⁠(d), Berna, Elveția) a fost un pictor, ilustrator, grafician și sculptor elvețian, cu varii tente expresioniste, membru târziu al mișcării artistice Die Brücke.^[11] Fiind primul pictor elvețian care a acordat prioritate culorii în compoziție, a fost un pionier al artei moderne în Elveția.^[11]

Biografie

Amiet s-a născut în Solothurn și a fost fiul cancelarului cantonului Solothurn, Josef Ignaz Amiet (1827–1895). A urmat cursurile Kantonsschule Solothurn, unde a absolvit cu certificat de maturitate în 1883. După studii sub îndrumarea pictorului Frank Buchser^⁠(d), a urmat Academia de Arte Frumoase din München în 1886–88, unde s-a împrietenit cu Giovanni Giacometti^⁠(d).^[11] În 1888–92, Giacometti și Amiet și-au continuat studiile la Paris, unde Amiet a studiat la Académie Julian sub îndrumarea lui Adolphe-William Bouguereau, Tony Robert-Fleury și Gabriel Ferrier.^[11]

Nemulțumit de arta academică, Amiet s-a alăturat școlii Pont-Aven în 1892, unde a învățat de la Émile Bernard^⁠(d), Paul Sérusier, Roderic O'Conor^⁠(d) și Armand Séguin. În Pont-Aven, a ajuns să prefere folosirea culorii pure picturii tonale. În 1893, lipsa de fonduri a lui Amiet l-a forțat să se întoarcă în Elveția, unde și-a înființat un studio în Hellsau^⁠(d). O primă expoziție la Kunsthalle Basel^⁠(d) în 1894 a fost în general prost primită.^[11] În anii 1890, Amiet a continuat să colaboreze cu Giacometti și a avut un succes comercial modest, până când a fost însărcinat în 1898 să picteze un portret al lui Ferdinand Hodler^⁠(d), a cărui operă va exercita mai târziu o mare influență asupra lui Amiet. ^[11] Averea sa s-a îmbunătățit foarte mult în anii 1900, când a început să participe la numeroase expoziții și competiții europene, câștigând o medalie de argint la Exposition Universelle pentru lucrarea sa Richesse du soir (1899). ^[11]

După căsătoria sa din 1898 cu Anna Luder von Hellsau (d. 1951), Amiet s-a mutat la Oschwand, unde casa sa a devenit un loc de întâlnire pentru artiști și scriitori precum Wilhelm Worringer^⁠(d), Adolf Frey^⁠(d), Hermann Hesse, Arthur Weese și Samuel Singer și unde a predat unor studenți precum Werner Miller^⁠(d), Marta Worringer^⁠(d), Hans Morgenthaler, Hanny Bay, Marc Gonthier, Albert Müller^⁠(d), Josef Müller, Walter Sautter, Werner Neuhaus^⁠(d) și Peter Thalmann.

La sfârșitul anilor 1920 și în anii 1930, Amiet a executat numeroase picturi murale. Un incendiu din 1931 la Münchner Glaspalast a distrus 50 dintre cele mai importante lucrări ale sale. Amiet a fost membru în Comisia Federală de Artă Elvețiană (1911–15 și 1931–32), membru al consiliului de administrație al Fundației Gottfried Keller (1934–48) și al Kunstmuseum Bern (1935–48). A primit un doctorat onorific de la Universitatea din Berna în 1919. A murit în 1961 la Oschwand .

Operă

Amiet a creat peste 4.000 de picturi, dintre care mai mult de 1.000 sunt autoportrete.^[12] Amploarea carierei sale de 70 de ani și predilecția lui Amiet pentru experimentare fac ca opera sa să pară disparată la început – o constantă fiind totuși, primatul culorii.^[11] Numeroasele sale picturi de peisaj înfățișează multe scene de iarnă, grădini și recolte de fructe.^[11] Ferdinand Hodler a rămas un punct de referință constant, deși intențiile artistice ale lui Amiet s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de cele ale lui Hodler, pe care Amiet nu l-a putut egala în stăpânirea scării și formei monumentale. ^[11]

Deși Amiet a abordat teme ale expresionismului, lucrările sale păstrează un sentiment de armonie a culorilor bazat pe tradiția franceză. El a continuat să urmărească în principal intenții decorative la începutul secolului al XX-lea, dar lucrările sale din anii 1940 și 50 se concentrează pe concepte mai abstracte de spațiu și lumină, caracterizate prin puncte de culoare și o strălucire pastelată. ^[11]

Referințe

Legături externe

• Publicații de și despre Cuno Amiet în catalogul Helveticat al Bibliotecii Naționale Elvețiene
• Galerie la SIKART
• de Cuno Amiet în Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei (Informații despre Cuno Amiet • PICA • Căutare pe site-ul Apper)