Mircea Diaconu
| Mircea Diaconu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (74 de ani)[2]  Vlădești, România[3] |
| Căsătorit cu | Diana Lupescu, actriță |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | politician actor actor de teatru[*] actor de film |
| Locul desfășurării activității | Strasbourg Bruxelles |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Cariera politică | |
| Europarlamentar | |
| În funcție – [1] | |
| Circumscripția | România |
| Legislatură | Al optulea Parlament European[*] |
| Ministru al culturii | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Hunor Kelemen |
| Succedat de | Puiu Hașotti |
| Senator al României | |
| În funcție – decembrie 2012 | |
| Circumscripția | Argeș[*] |
| Legislatură | legislatura 2008–2012 |
| Partid politic | PNL |
| Prezență online | |
pagină Facebook cont Twitter | |
Modifică date / text  | |
Mircea Diaconu (n. , Vlădești, Argeș, România) este un actor, om politic și fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, fost director al Teatrului „Nottara” din București (a demisionat în noiembrie 2011, fiind declarat în conflict de interese în urma acțiunii penale a Agenției Naționale de Integritate deoarece cumula două funcții publice, acuzație dovedită ulterior ca fiind falsă). A fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.[4]
Teatru
A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.
În calitate de manager al Teatrului Nottara, a fost implicat într-un scandal de nepotism, întrucât și-a angajat acolo propria soție (pe Diana Lupescu), pe post de regizor artistic gradul I,[5] și a remunerat-o din fondurile Teatrului pe contracte ce implică drepturi de autor.[6] După un proces îndelungat, a fost găsit nevinovat.
Roluri în teatru
Teatrul Bulandra
- Revizorul de Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972);
- A 12-a noapte de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1973);
- Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977);
- Furtuna de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978).
Teatrul C.I. Nottara
- Cum vă place de Shakespeare, regia: Lucian Pintilie (1982);
- Pădurea de Ostrovski, regia: Constantin Marinescu (1983);
- Ultimul bal după Liviu Rebreanu, regia: Dan Micu (1984);
- Burghezul gentilom după Moliere, regia: Alexandru Dabija (1986);
- Într-o dimineață de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988).
- Teatrul descompus de Matei Vișniec, regia: Cătălina Buzoianu
Teatrul Național I.L. Caragiale
- Ghetou de Joshua Sobol, regia: Victor Ioan Frunză
Filmografie
Actor
- Metamorfoze (1972) (TV)
- Nunta de piatră (1972)
- Explozia (1972)
- Adio dragă Nela (1972)
- Capcana (1974)
- Actorul și sălbaticii (1975)
- Filip cel bun (1975)
- Mere roșii (1976)
- Tănase Scatiu (1976)
- Cuibul salamandrelor (1977)
- Împușcături sub clar de lună (1977)
- Profetul, aurul și ardelenii (1978)
- Mai presus de orice (1978)
- Înainte de tăcere (1978)
- Din nou împreună (1978)
- Vacanță tragică (1979)
- Audiența (1979)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980)
- Bietul Ioanide (1980)
- Casa dintre cîmpuri (1980)
- Vînătoarea de vulpi (1980)
- Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
- Semnul șarpelui (1982)
- Calculatorul mărturisește (1982)
- Așteptînd un tren (1982)
- Secvențe... (1982)
- O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
- Amurgul fântânilor (1983)
- Buletin de București (1983)
- Sfîrșitul nopții (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Siciliana (1984)
- Cumpărătorul de clopote (1984)
- Un petic de cer (1984)
- Horea (1984)
- O lumină la etajul zece (1984)
- Promisiuni (1985)
- Căsătorie cu repetiție (1985)
- Punct... și de la capăt (1987)
- Zîmbet de Soare (1988)
- Flăcări pe comori (1988)
- O vară cu Mara (1989)
- Secretul armei... secrete! (1989)
- Campioana (1991)
- Întîmplări cu Alexandra (1991)
- Vinovatul (1991)
- Telefonul (1992)
- Asfalt Tango (1996)
- Dănilă Prepeleac (1996)
- Față în față (1999)
- Corul pompierilor (2000)
- Filantropica (2002)
- Aventurile unei zile (2004)
- Legături bolnăvicioase (2006)
- Happy End (2006)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
- Ticăloșii (2007)
- Tache (2008)
- Caravana cinematografică (2009)
- Doar cu buletinul la Paris (2015)
Scenarist
- Piciu (1985)
Publicații
- La noi, când vine iarna, Editura Polirom, 2013 [7]
Activitate politică
A fost membru fondator al Alianței Civice (din 7 noiembrie 1990)[8].
Mircea Diaconu a fost membru al Partidului Național Liberal între 2008 și 2014 și a fost ales din partea acestei formațiuni (de pe locul 3 în circumscripția în care a candidat) ca senator de Argeș la alegerile din 2008. Din martie 2010 - Congresul ordinar PNL - vicepreședinte PNL. În trecut, a fost desemnat membru al CNA din partea Partidului Democrat. Iar mai înainte a cochetat politic cu Convenția Democratică, pentru ca mai apoi să se alăture lui Varujan Vosganian și să intenționeze să candideze (în 1996) la Primăria Capitalei. Din 1 mai 2012 a fost numit Ministru al Culturii.
În anul 2019 a candidat independent la președinția României susținut de ALDE și a ieșit pe locul al 4-lea în primul tur al alegerilor.
Ca director al Teatrului Nottara, Diaconu era însă incompatibil atât cu funcția de senator (funcții deținute concomitent timp de 3 ani), cât și cu cea de ministru, întrucât funcțiile politice i-ar fi permis să dirijeze subvenții publice către instituția pe care o conduce.[9] Agenția Națională de Integritate, o instituție înființată în România pentru a combate asemenea cazuri de conflict de interese, i-a contestat de aceea mandatul în instanță. Diaconu nu s-a prezentat la termenele de judecată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat și ea incompatibilitatea, el renunțând la locul din Guvern.[10] Deși incompatibilitatea a fost decisă de instanța supremă încă din iunie, Senatul nu a luat act de ea până în decembrie, mandatul lui Diaconu încetând abia cu câteva zile înainte de expirarea lui,[11] acțiune comentată de specialiști în drept ca o sfidare și o imixtiune din partea legislativului față de puterea judecătorească, întrucât organisme oficiale ale Senatului l-au asigurat pe Diaconu că nu este incompatibil.[12]
La data de 28 august 2019 partidele ALDE și ProRomânia au format o alianță electorală pentru susținerea lui Mircea Diaconu, candidat independent, în alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019.[13][14]
Distincții
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[15]
Note
- ^ http://www.europarl.europa.eu/meps/en/124805 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b „Mircea Diaconu”, Internet Movie Database, accesat în
- ^ „Mircea Diaconu”, Freebase Data Dumps[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ „Parlamentul European - Mircea Diaconu”.
- ^ „Diaconu și-a examinat soția și a angajat-o cu 10”. Adevărul. . Accesat în .
- ^ Popescu, Andrei-Luca (). „Anchetă extinsă în cazul lui Mircea Diaconu. Ministrul Culturii este acuzat de săvârșirea altor patru infracțiuni”. Gândul. Accesat în .
- ^ Mircea Diaconu, de la actorie la literatură. Actorul va lansa la Gaudeamus primul său roman: "La noi, când vine iarna", 14 noiembrie 2013, Simona Chițan, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014
- ^ Cf. Florin Mihai, Alianța Civică, nucleul "societății civile" din România, Jurnalul.ro, vizualizat la 24.03.2014
- ^ Pepine, Horațiu (). „Cazul senatorului Mircea Diaconu și sistemul de incompatibilități”. Deutsche Welle. Accesat în .
- ^ „Instanța supremă: Mircea Diaconu este INCOMPATIBIL. Actorul PIERDE scaunul de ministru al Culturii”. Realitatea.net. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Senatul a luat act, fără cvorum, de încetarea mandatului senatorului Mircea Diaconu”. Realitatea.net. . Accesat în .
- ^ „Cazul Mircea Diaconu: Senatul ne aruncă în afara UE”. România liberă. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ [1], qmagazine.ro, accesat la 29 octombrie 2019
- ^ [2] mediafax.ro, accesat la 29 octombrie 2019
- ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, d) 6.
Legături externe
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mircea Diaconu
- profilul lui Mircea Diaconu pe Harta politicii din România
Interviuri
- Un leu in iarna: Mircea Diaconu, Corina Pavel, Formula AS - anul 2005, numărul 649
- "Eu unde ma asez plantez un mesteacan. Si trandafiri", Formula AS - anul 2006, numărul 721
- Mircea Diaconu: "În primul an de studenție am avut cele mai proaste note", 20 iulie 2010, Simona Popa, Adevărul
- Mircea Diaconu: Nu sunt deloc un om slab. Folosesc modestia ca arma, 27 aprilie 2012, Corina Stoica, Revista Tango
- Mircea Diaconu: Ma retrag din politica si incep un nou film: “Cu buletinul la Paris”, 6 noiembrie 2012, Sonti, Revista Tango
- Mircea Diaconu - "Unde să plecăm în vacanță, când avem raiul nostru de la Săftica?", Anul 2004, Numarul 629, Formula As
| ||||||||
| Control de autoritate |
|  |
|---|
